Educație

Pe raza comunei Rachitoasa îşi desfăşoară activitatea 6 şcoli generale care cuprind ( potrivit datelor de la nivelul anului şcolar 2006-2007 ) , un număr total de 931  elevi , astfel :

Denumire unitate scolara     Anul constructiei     Nr elevi 
SAM Rachitoasa     1954    331
Scoala cu clasele I-VIII Buda     1955    172
Scoala cu clasele I-VIII Burdusaci     1967    125
Scoala cu clasele I-VIII Dumbrava     1935    153
Scoala cu clasele I- IV Oprisesti     1932    52
Scoala cu clasele I- IV Barcana     1967    98

In cadrul fiecarei unitati scolare functioneaza si cate o gradinita . In scolile  cu clasele I-VIII din localitatile BudaBurdusaci si Dumbrava exista invatamint simultan . 

 

 

Până în anul 1864, în Răchitoasa nu existau şcoli. Odată cu marile reforme înfăptuite după actul Unirii Ţărilor Române, în decembrie 1864 s-a înfiinţat prima şcoală de stat care a funcţionat într-o casă ţărănească, necorespunzătoare, cu un învăţător suplinitor, Dumitru Spiridon, care a predat la un număr de 16 copii. Al doilea învăţător se numea Aristide Brăiescu. Aceştia erau plătiţi cu câte 100 de lei. Ca act oficial există în arhiva şcolii catalogul cu elevii înscrişi în anul 1886, în număr de 27.

Mai târziu, în anul 1904, începe construirea localului şcolii cu două săli de clasă, cu fonduri din contribuţia localnicilor şi cu sprijinul învăţătorului Beldiman Ion. Şcoala începe să funcţioneze cu 5 clase şi cu un efectiv de 64 de elevi înscrişi. Ca mobilier exista un număr mic de bănci pentru câte 4 elevi lucrate de meseriaşii din sate, o masă mică în loc de catedră, o tablă mică de lemn bătută în perete, pe care nu se cunoştea bine scrisul, iar cât priveşte materialul didactic, nici nu poate fi vorba.

 

În anul 1912 a crescut numărul învăţătorilor de la 2 la 4 la şcoala din Răchitoasa, iar în 1924 durata de şcolarizare de la 3 ani a crescut la 7 ani. În anul şcolar 1934 – 1935, mai iau fiinţă două şcoli fără local propriu în satul Fundătura şi Valea Morii (o aripă a satului Răchitoasa). Începând cu anul 1951, începe construcţia unei şcoli cu clasele I – VIII. La 1 decembrie 1954, se dă în folosinţă localul nou de şcoală cu un număr de 4 săli de clasă, o cancelarie pentru profesori, un cabinet pentru director, un cabinet secretariat, două holuri (unul mare şi unul mic), o sală pentru grupă de grădiniţă şi o încăpere pentru material didactic. Conducerea şcolii din acea perioadă avea ca învăţător pe Apostol Ştefan. În acest timp, efectivul de  elevi creşte. Satul Răchitoasa are începând cu acest an două şcoli generale de 7 ani: Şcoala Generală Numărul 1 Răchitoasa şi Şcoala Generală Numărul 2 Răchitoasa. Condiţiile de învăţat se îmbunătăţesc. În anul şcolar, 1966 – 1967 există un efectiv de 633 de elevi înscrişi la ambele şcoli.

După cutremurul din 1977 este construită o şcoală mare cu 3 etaje, dotată cu laboratoare, săli de clase spaţioase, bibliotecăsală de sport şi material didactic corespunzător. Dată în folosinţă în data de 1 septembrie 1982, a funcţionat până în anul 1990 ca şcoală cu clasele I – X, apoi de la 1 septembrie 1992 şi până în anul 2005 funcţionează ca şcoală cu clasele I-VIII, iar începând cu 1 septembrie 2005 şi până astăzi funcţionează ca Şcoală de Arte şi Meserii.

Galerie Foto

Înapoi


Chestionare

Cum apreciati actuala administratie ?

Foarte buna

Buna

Sub asteptari

Votează